O colaborare strategică: EXE Green Holding & Monica Frangulea
De asemenea, suntem mândri de proiectul de iluminat al fațadei clădirii Nord Tower din Cluj, o clădire de birouri elegantă dezvoltată de Nord Conforest SA, care reflectă angajamentul nostru față de calitate și estetică.
Programul Electric Up 2: Tot ce trebuie să știți despre beneficiarii eligibili și detalii
Electric Up 2 est eun program care sprijină financiar microîntreprinderile, întreprinderile mici și mijlocii (IMM-uri), precum și operatorii din sectorul HoReCa, pentru a investi în soluții sustenabile și eficiente energetic.
Continuăm să ne extindem portofoliul de servicii, certificări și agrementări
Vă prezentăm capabilitățile noastre din domeniul gazelor naturale, respectiv proiectarea și execuția rețelelor de gaze.
Exercițiu de simulare incendiu la VGP Park Bucharest
Săptămâna aceasta am participat la un exercițiu de simulare incendiu, organizat în cadrul proiectului VGP, alături de reprezentanți ISU, inclusiv brigada de intervenție, beneficiar și alte părți implicate.
Implementarea sistemului de iluminat EXE la Cărturești în parcul logistic Logicor Bucharest III
Un proiect de iluminat cu peste 500 de corpuri de iluminat LED de ultimă generație, realizat la Logicor Bucharest III Pallady, amplasat la ieșirea spre autostrada A2.
B𝗮𝘁𝗲𝗿𝗶𝗶 𝗱𝗲 𝘀𝘁𝗼𝗰𝗮𝗿𝗲 𝗛𝘂𝗮𝘄𝗲𝗶 𝗟𝗨𝗡𝗔𝟮𝟬𝟬𝟬 pentru capacități de stocare începând de la 𝟵𝟳 𝗸𝗪𝗵
Vă recomandăm cu încredere 𝗯𝗮𝘁𝗲𝗿𝗶𝗶𝗹𝗲 𝗱𝗲 𝘀𝘁𝗼𝗰𝗮𝗿𝗲 𝗛𝘂𝗮𝘄𝗲𝗶 𝗟𝗨𝗡𝗔𝟮𝟬𝟬𝟬 pentru capacități de stocare începând de la 𝟵𝟳 𝗸𝗪𝗵.Aceste baterii sunt ideale pentru integrarea în soluțiile de sisteme fotovoltaice, fie că vorbim de proiecte noi sau de sisteme deja instalate. Bateriile Huawei LUNA2000 sunt recunoscute pentru:• Fiabilitate superioară- acestea asigură performanțe optime și durabilitate pe termen […]
Începând cu luna iunie avem o nouă obligație din punct de vedere legislativ!
Începând cu luna iunie avem o nouă obligație din punct de vedere legislativ. Începând cu luna iunie avem o nouă obligație din punct de vedere legislativ. Noua obligație vizează prosumatorii și se referă la instalarea de sisteme de stocare a energiei. Așadar, dacă aveți un sistem de panouri fotovoltaice cu o putere instalată între 10,8 kW […]
Ne-am reevaluat în Programul Național pentru Protecția Consumatorilor- Marca Încrederii!
Anul acesta ne-am reevaluat în 𝗣𝗿𝗼𝗴𝗿𝗮𝗺𝘂𝗹 𝗡𝗮𝘁̦𝗶𝗼𝗻𝗮𝗹 𝗽𝗲𝗻𝘁𝗿𝘂 𝗣𝗿𝗼𝘁𝗲𝗰𝘁̦𝗶𝗮 𝗖𝗼𝗻𝘀𝘂𝗺𝗮𝘁𝗼𝗿𝗶𝗹𝗼𝗿 – 𝗠𝗮𝗿𝗰𝗮 𝗜̂𝗻𝗰𝗿𝗲𝗱𝗲𝗿𝗶𝗶, administrat de InfoCons – Organizație pentru Protecția Consumatorilor, pentru domeniile 𝗖𝗼𝗻𝘀𝘁𝗿𝘂𝗰𝘁̦𝗶𝗶 și 𝗔𝗽𝗮𝗿𝗮𝘁𝗲 𝗱𝗲 𝗜𝗹𝘂𝗺𝗶𝗻𝗮𝘁. InfoCons este singura instituție națională pentru consumatori, membră a Organizației Mondiale Consumers International. Prin îndeplinirea procedurii de reevaluare, am obținut validarea certificatelor pentru încă un an, până la […]
Avansăm cu proiectele de mobilier stradal și am depășit pragul de 100 de stații de autobuz smart!
Suntem încântați să vă prezentăm stațiile de autobuz inteligente din comuna Iordăcheanu, județul Prahova. Aceste stații sunt echipate cu facilități menite să îmbunătățească experiența călătorilor: Sistem fotovoltaic integrat pentru alimentare sustenabilă Porturi USB pentru încărcarea dispozitivelor Router WiFi pentru acces la internet gratuit Display LCD pentru informații utile Coș de gunoi pentru un mediu curat […]
Ce trebuie să știți înainte de a instala un sistem de energie regenerabilă cu panouri fotovoltaice
Iată cei 7 pași pe care îi urmăm pentru a simplifica procesul de instalare al sistemelor fotovoltaice: 1. Vizita inițială: Ne familiarizăm cu amplasamentul și evaluăm accesul pentru echipa de montaj. În timpul acestei vizite, facem fotografii și stabilim planul de acțiune. 2. Proiectarea sistemului: Elaborăm un plan detaliat pentru instalarea panourilor, invertorului, sistemul de […]